Un scuipat suveran de la Ponta: „jurnaliștii fascisto-comunistoizi”

Toată politica vorbește despre „ieșirea” lui Ponta pe Facebook. Unii spun că textul său ar ascunde/masca/declanșa o strategie de campanie: a) pentru europarlamentare; b) pentru prezidențialele din toamnă-iarnă; alții, că dimpotrivă, îi e teamă până la clănțănitul dinților de o confruntare directă cu un candidat al dreptei, în turul doi, mai ales dacă, prin absurd, el s-ar numi Crin Antonescu, ceea ce-l face să caute, din timp, o ieșire civilizat-rezonabilă din scenă; există și cei care spun că depeșa este un semnal dat baronilor panicați și „terorizați de mascații regimului oribil al ultimilor ani”.

Dincolo, însă, de plăcerea sondării adâncurilor „panseului” lui Ponta, ar trebui să remarcăm revolta sa la vedere, față de toate vocile critice îndreptate împotrivă-i. Premierul se declară copleșit de „abuzurile acestui an, de persecuțiile politice, de calomnii, nedreptăți, trădări și dezamăgiri”. Anunță că vrea să pună capăt „tranziției de la societatea comunistă (cu accesele sale securiste din ultimii 10 ani) spre o țară europeană, cu oameni mai liniștiți și mai demni, guvernați de valori și obiective comune nu de „frica de mascați și de linșajul public din partea unor jurnaliști fascisto-comunistoizi”.

În consecință, premierul e profund întors pe dos de tupeul celor care îi spun că bate pasul pe loc, de peste doi ani, guvernând fără viziune, fără strategie, doar prin impunere și taxare; e dezamăgit de „trădări”, cu trimitere la Crin Antonescu și PNL, care au renunțat, într-un târziu, să mai crediteze prin prezență, un guvern lipsit de perspectivă; e speriat de „nedreptăți”, probabil acelea ale Justiției, care nu mai participă la jocurile politice; e terorizat de mascați și de linșajul jurnaliștilor fascisto-comunistoizi, care își permit să scrie despre abuzurile și manevrele baronilor PSD, dovedite până acum, de DNA, într-un sfert de țară.

În loc să admită că partidul pe care îl conduce are o mega-problemă legală – 10 dintre baronii Kiseleff-ului aflându-se azi prin închisori și tribunale din motive de corupție -, să-și asume această stare de fapt și să-și dea demisia de onoare, Victor Ponta exagerează nepermis, acuzând „o anumită parte a presei” – ca să ne întoarcem la izvoarele luptei necontenite dintre ziariști și social-democrație – de fascism.

Nici mai mult, nici mai puțin. Premierul, cu hățurile scăpate, se arată mereu mai deranjat de faptul că presei nu i se face frică de el, că nu-l aplaudă, in-corpore, necontenit, că nu-i ridică osanale și că nu-i iubește pe baroni, necondiționat.

Deh, au trecut timpurile lui Năstase, când șefa sa de cabinet suna prin redacții, ca să ceară socoteală despre cele scrise împotriva premierului și să interzică, pe viitor, aceste fapte. Acelea, ar trebui să-și amintească Victor Ponta, erau vremuri de „groază și penibil”; acelea erau timpurile în care politicile securisto-comunistoide guvernau țara; aceea era o viziune fascistă îndreptată împotriva principiilor statului de drept.

Actualul premier și-a adus aminte de „aceste aspecte sociale”, tocmai acum, când se împlinesc 13 ani de când premierul Adran Năstase l-a numit în funcția de Șef al Corpului de Control al Guvernului.